Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Regatul Spaniei

A A A

Întrevederea Ambasadoarei Moldovei cu Președintele Senatului

Publicat:Wed, 19/06/2019 - 13:43

La 19 iunie 2019, Ambasadoarea Republicii Moldova la Madrid, Violeta Agrici s-a reunit cu noul Președinte al Senatului Parlamentului spaniol, dl Manuel Cruz Rodriguez. Discuțiile întrevederii au abordat subiecte legate de situația politică din Republica Moldova din ultima perioadă, precum și aspecte ale relațiilor bilaterale moldo-spaniole.

Din start, doamna Ambasador l-a felicitat din numele autorităților Republicii Moldova pe dl Manuel Cruz cu alegerea sa în fruntea Camerei Superioare a Parlamentului, dorindu-i multe succese în activitatea de mai departe și exprimându-și speranța amplificării cât mai dinamice a cooperării dintre Spania și Republica Moldova pe parcursul mandatului său. V. Agrici l-a informat pe Președintele Senatului despre evenimentele ce au avut loc recent în țară și prioritățile setate de noul Guvern. Ambasadorul i-a comunicat interlocutorului că Uniunea Europeană și implementarea Acordului de Asociere, inclusiv a DCFTA, sunt priorități absolute pentru Republica Moldova. Totodată, Ambasadoarea a făcut o retrospectivă în cadrul discuțiilor a priorităților actuale a relațiilor moldo-spaniole, referitoare la oportunitatea amplificării dialogului la nivel interparlamentar, dar și la toate nivelele administrației publice, creșterea schimburilor economice dintre țările noastre, cooperările sectoriale în desfășurare, precum și preluarea de bune practici de la partea spaniolă într-un șir extins de domenii.

Un accent special în discuțiile cu Președintele Senatului s-a acordat situației și stării de lucruri privind comunitatea cetățenilor Republicii Moldova stabiliți pe teritoriul Regatului Spaniei. Doamna Ambasador a reiterat speranța demarării cât mai curând a procesului de negocieri pe marginea proiectului de acord în domeniul protecției sociale și a explicat interlocutorului importanța identificării unui mecanism care ar ajuta cetățenii Republicii Moldova la preschimbarea permiselor de conducere.

Președintele Senatului a salutat crearea noului Guvern de la Chișinău, a reiterat suportul Regatului Spaniei față de procesele și reformele democratice care au loc în Republica Moldova în contextul implementării agendei de integrare europeană, asumate de noul cabinet, relevând deschiderea pentru intensificarea dialogului politic, dar și a colaborării multidimensionale cu țara noastră. În același timp, Președintele Senatului a asigurat echipa Ambasadei de sprijin și deschidere în colaborarea de viitor.