Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Regatul Spaniei

A A A

REUNIUNE BILATERALĂ MOLDO-SPANIOLĂ PE DIMENSIUNEA ECONOMICĂ

Publicat:Wed, 27/05/2020 - 20:42

La 27 mai 2020 a avut loc conferința video între Secretarul de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, Iuliana Drăgălin și Secretarul de Stat pentru Comerț al Spaniei, Xiana Mendez, acțiune organizată la inițiativa și cu participarea Ambasadei Republicii Moldova în Spania.

Secretarii de Stat au vorbit despre efectele crizei pandemice asupra activității economice per ansamblu și în particular asupra industriei turismului, măsurile întreprinse de autoritățile publice pentru sprijinirea operatorilor economici din turism, reducerea impactului negativ asupra sectorului HORECA, serviciilor, industriei alimentare și altor sectoare strategice.

Iuliana Drăgălin a remarcatcă Spania este un bun exemplu pentru Republica Moldova în ceea ce privește dezvoltarea turistică și promovarea „brandului de țară”. În acest context, a menționat interesul de a prelua experiența spaniolă în domeniul atragerii investițiilor, promovării mărcii naționale, elaborării și implementării strategiilor de dezvoltare a turismului.

Secretarul de Stat a informat omologul spaniol despre o serie de platforme investiționale și a încurajat participarea companiilor spaniole în activitatea Zonelor Economice Libere, Parcurilor Industriale din Republica Moldova și Parcului IT, care oferă rezidenților mai multe facilități, inclusiv fiscale.

La rândul său, Secretarul de Stat pentru comerț Xiana Mendez, s-a referit la acțiunile guvernului spaniol, îndreptate spre susținerea agenților economici și, în acest sens, elaborarea planurilor punctate pentru fiecare ramură, a apreciat potențialul cooperării economice și comerciale moldo-spaniole și a afirmat disponibilitatea țării sale de a dezvolta unui dialog bilateral dinamic cu Republica Moldova.